Mulți dintre adulți, din păcate, ajung la concluzia că nu pot vorbi la un eveniment! Au trac și se blochează! Simt o răceală ce le străbate corpul, limba se împleticește, inima bate cu putere, palmele se umezesc mai mult decât de-obicei …

Nu pot rosti nimic coerent, când sunt înconjurați de 4-5 persoane, cu atât mai mult, dacă sunt necunoscute …

E, da, ca atunci, când ai multe de spus, ideatic, dar cuvintele-ți sunt gâtuite!

Astfel, la vârsta maturității, multe persoane recurg la cursurile de Public Speaking. Aici, e un mare DAR … dar cu speranța ca un curs să facă minuni …

Nu, niciun curs, nici chiar un curs de ”Comunicare și public speaking”, nu va face miracole!

E nevoie de artă, exercițiu, trăire, pasiune, simțire, pe termen lung, pentru a fi un bun comunicator, un bun orator.

E nevoie de anii copilăriei, când nimic nu conține și vorbele se îmbulzeau, deloc metodic, la fel de multe ca gesturi care completează contextul.

Când eram copii, vorbeam cu totul, neținând cu nimic, ci doar de patosul și forța celor transmise.

”- Unde ești, copilărie?”

Dac-ai găsi un mentor, care să-ți simtă vorba, să te ajut so proceseze, transformi, transmiți … dac-ai găsi un copil dornic să-ți stea alături și să te țină de mână, spunându-ți că POȚI !, că nimeni nu râde de tine, că nimeni nu-ți poartă pică, că nimeni nu-ți soarbe greșelile, înroșindu-ți inima …

Dacă toată lumea ar ști ”Povestea mâinilor”!

Povestea și arta de-a vorbi cu mâinile, de-a gesticula, de-a exterioriza emoția, de-a fi expresiv, de-a împărtăși cu cei din jur, cunoscuți sau necunoscuți, starea, de-a fi exemplar. Da, puterea exemplului!

Dacă mâinile sunt libere, fără prejudecată și utopie, mâinile pot transmite, pot completa cuvântul sau, uneori, chiar în loc.

Da, vorba mâinilor! Da, comunicare non-verbală, expresivitate, gestică, mimică, exprimare.

Un exercițiu funny și cu efect: desenați-vă, cu markerul, câte o emoție pe fiecare buric al degetelor. Apoi, interacționați, rostiți, doar cu degetele.

Mâna este expresia a ceea ce nu leagă, ca ființe sociale și sociabile.

De ceva timp, sunt fascinate de limbajul semnelor. Pierd la capitolul auz, sufăr de hipoacuzie. Orice abilitate pierdută, e alta câștigată.

Mâinile care îmbrățișează, mâinile care ating inimile printr-un simplu gest, mâna care hrănește, pe sine și pe ceilalți, mâna care scrie, desenează, pictează, care face semne pe cer, mâinile care ajută la creștere, la odihnă, la învățat, la povestit, la scris, la socotit, la a visa, a crea, a cânta, a dansa …

Din păcate, e și mâna care lovește, care atinge împotriva firilor, mâna care lasă urme-n suflet … negură în jur …

S-avem grijă la încheieturile mâinilor cu urme … urme vizibile sau nu … urme care umbresc armonia, încrederea, speranța, continuitatea benefică …

Pentru exprimarea emoțiilor, indiferent care sunt acestea, mâinile au un factor de decizie. De multe ori, cuvintele nu pot exprima, gâtuie, mâini în schimb, cu propriul alfabet emoțional, ajungând la destinație.

Recomand călătoria mâinilor, deprinderea folosirii acestora, dincolo de cuvânt, dar și printre cuvinte.

Fiți gestică și vorbă, complet-le cu pasiune și exercițiu!

Dacă ați observat, copiii se înțeleg între ei, dincolo de cuvinte. Știți: ne înțelegem din priviri!

Copiii au abilități înnăscute, dar, care, din păcate, se pierd odată cu anii. Devin din ce în ce mai raționali, mai puțini intuitivi și nu mai au capacitatea de a citi din priviri. Și asta, da, din cauza adulților încă în realitate materială mai mult decât mult.

Da, cei mai mulți dintre adulți au pierdut capacitate de-a citi semenii. Au făcut-o atunci când li sa interzis să mai gesticuleze, când li sa interzis să mai ridice sprâncenele, în semn de mirare, când li sa spus că e rușine să vorbească mult cu mâinile. Ce vor zice cei din jur ?!

Da, gura lumii!

Ce va zice lumea dacă ești diferit, ce va zice lumea dacă ești în haită și nu în turmă, ce va zice lumea dacă vizez cu ochii deschiși … Ce va zice lumea dacă pornești pe drumul tău ?!

Lumea uită mâine, ce-a zădărnicit azi!

 

Un exercițiu minunat pentru părinți și copii: pictați cerul cu mâinile libere și vorbiți în tot acest timp despre picturile voastre. Amprentați cerul. Un exercițiu de imaginație.