De ceva timp, mă tot gândesc la ieri, asociind copilăria cu azi…
Vise neexplorate, vise de-ndeplinit, frici de cuprins, frustrări de marcat și depășit, nuanțe de înțeles, ochi de privit, cam aceasta-mi era vrerea pe vremea aceea.
Ce-a rămas?!
Ce-am rămas?!
Totul și nimic!
Visez, dar puțin cam pragmatic, deși n-au nimic în comun: pragmatismul cu visarea :))
A fost odată ca niciodată, un copil vesel, prietenos, cu drag de oameni, dornic să exploreze, dincolo de cuvinte și înfățișare.
Să exploreze vorba, ce uneori frângea cuvintele, mâna care nu putea fi atinsă niciodată, retrăgându-se cu teamă, să simtă cerul coborându-și norii pufoși, într-o mângâiere ușoară și caldă, să topească privirile ce nu zăboveau mai mult de-o secundă, să oprească timpul în loc, să simtă viața, natura vie și atât de senină, dar împreună cu ceilalți dorea toate astea.
Locuia la marginea pădurii, într-o casă de bârne. Curtea-i era nici mare, nici mică, plină cu orătănii de tot felul și flori colorate cât vedeai cu ochii. Prieteni îi erau un câine și-o pisică cu care colinda pădurea când urmărea drumul Soarelui.
Nu mergea la grădiniță, deși avea anii din belșug pentru asta, dar știa că va veni vremea școlii și o aștepta cu mare drag și emoții.
Pentru asta, cobora în orășel și stătea pe-o bancă-n centru, lângă un parc de piatră, privind copiii cum se joacă. Nu a îndrăznit niciodată să intre în distracția lor, dar nici c-a fost invitat. Nu-l simțeau c-ar fi de-al lor…Hainele verzi din lână, papucii din fir gros, cu tălpi din șorice, o imagine ce stârnea controverse, nicidecum atracții. Era diferit prin port, dar tare-și dorea vorba, zâmbetul, prietenia, joaca lor! Jinduia să și-i facă prieteni pe acești copii, de-asta voia să-ncerce școala. Pentru a citi, a scrie și a se împrieteni!
La întoarcere, în drum spre casă, tristețea-i se citea-n priviri, mâinile-i tremurau, picioarele-i se încâlceau, ochii îi ardeau, și-ar fi dorit să nu simtă nimic, dar nu putea, era tot o vibrație și asta se resimțea-n jur.
Sufereau părinții, de fiecare dată când fiul lor revenea din orășel, dar nu-i spuneau nimic, doar îl îmbrățișau și-i transmiteau, cum știau ei, toată dragostea lor. Iubit, îmbrățișat, ascultat, își revenea, îi privea și realiza că are totul!
Într-o zi, o zi senină de vară târzie, tatăl i-a pregătit o surpriză, i-a făcut un parc de joacă în curte, printre flori și orătănii. Deschidea parcul dimineața, îl închidea seara, un parc viu, la purtător, cu jocuri altfel decât aveau copiii în orășel.
I-a confecționat tatăl o valiză din lemn, unde i-a transpus minimalist parcul nou creat, o întreagă magie și un cub cu de toate.
Băiatul a simțit viața strângând-o la piept, prin ceea ce a făcut tatăl său pentru el. I-a adus natura într-o valiză și un cub ce-l fascina până la lacrimi de bucurie. Știa că erau magice, astfel, le-a purtat în orășel, oferindu-le copiilor din parc.
Am omis să spun că parcul copiilor din orășel era fără pic de verdeață, doar pietriș și fiare (tobogane, scrânciobe, etc.)
Băiatul a adus viața, natura, a dat culoare parcului cu Valiza sa și cubul cu simțuri.
Din acea zi, băiatul a fost numit Magicianul. Toți au fost încântați de ceea ce-au simțit, Magicianul purtându-i prin tărâmuri de vis cu magiile sale și felul său deosebit de a fi.
Anii au trecut, băiatul a încheiat școala, iar azi, împărtășește copiilor despre magia literelor, suma cifrelor, puterea sunetelor, azi, e domnul învățător.
Magicul parc mobil e și azi în orășel, e în clasa domnului învățător, gata să fie explorat de toți copiii, reamintind despre puterea dăruirii și dragostea pentru semeni.
Bună ziua, dragi părinți,
La Smart Kids aplicăm pedagogia alternativă, tinând cont de câteva principii de bază în educație:
Curricula:
Simturi la unison.
Crestem fiind atenti la muzica simturilor!
3.Limbă și comunicare: – verbal și nonverbal
Gestica, limbajul trupului, ”ingrediente” în comunicarea cu sens;
Exerciții de de dicție, rime;
4.Educație cosmică:
– Științe ale naturii
– Istorie
– geografie
– experimente științifice
Fină: coordonare mână-ochi
Grosieră: mers, sărit, alergat
5 concepte cheie inspirate din metoda Montessori:
1.Învățarea naturală, prin experimentare cu mediul și cu propriile abilități
Imaginați-vă un joc de ping-pong cu un prieten. Tu trimiți mingea către el folosindu-te de capacitatea ta din acel moment dar, de câte ori se întoarce mingea, te obligă să te adaptezi la noua situație, devenind tot mai experimentat.
Copiii sunt capabili să facă asta încă de la naștere, folosindu-se predominant de simțuri. Și așa ajungem la următorul concept.
2.Explorare senzorială, la început la un nivel inconștient, intuitiv
Mirosul și gustul laptelui la sânul mamei, recunoașterea sunetelor din mediu, cu precădere a vocii mamei, experiența tactilă: uscat/ud, rece/cald, moale/aspru, experiența proprioceptivă: legănat sau static, sus sau jos etc. Treptat, datorită dezvoltării proceselor neurologice și a răspunsurilor venite din aceasta interacțiune cu mediul, explorarea devine conștientă, copilul se întinde după obiecte, răspunde la sunete și imagini, poate avea preferințe și construiește prin acțiunile sale abilități diverse. Dar el depune pentru asta o muncă masivă, greu de imaginat. Și e valabil în timp, în procesul creșterii. Odată cu creșterea, dincolo de intuitiv, e emoțional-cognitiv-stimulativ.
3.Al treilea concept este munca copilului
Ceea ce obișnuim să numim joacă liberă sau structurată este, în sine, o muncă pe care copilul o depune pentru a învăța. El se folosește de tot ce dispune în jurul său pentru a dobândi acele cunoștințe necesare supraviețuirii și adaptării. Dar cel mai mult se folosește de MÂNA sa, prin intermediul căreia manipulează mediul și extrage informații.
Mi se pare tare trist să văd un copil obligat ”să nu pună mâna, că e câh”.
În ceea ce privește efortul, gândiți-vă numai la două exemple:
– asimilarea limbajului
– mersul biped
Câte ore de muncă am depune noi să învățăm (niciodata nativ, din păcate!) o limbă străină sau să învățăm să mergem pe role.
În primul rând, pentru noi, este o alegere care implică voința și mult efort voluntar. La copii este o necesitate vitală care se dobândește inconștient, cu multă muncă, dar cu o ușurință stranie.
Avantajul lor versus al nostru? Mintea absorbantă.
4.Mintea Absorbantă (0-6 ani) și perioadele senzitive
Din păcate (sau din fericire), noi nu mai deținem aceasta capacitate de a absorbi cu ușurință mediul, cu toate elementele sale, bune și rele.
Vă imaginați cum ar fi să integrăm fiecare detaliu, oricând, oriunde – sinapsele noastre s-ar scurtcircuita?!
La copii, această ușurință în a învăța este susținută de către perioadele senzitive, intervale fixe de timp în care copilul se concentrează pe un element din mediu, asimilându-l cu mediul. Odată asimilat, focusul copilului se mută către alt element. Spre exemplu, limbajul va putea fi însușit cu mare usurință în primii ani, DAR, dacă copilul nu a fost expus deloc la interacțiune verbală, constantă, capacitatea de a dezvolta limbaj se pierde.
5.Toate acestea construiesc INDEPENDENȚA FUNCȚIONALĂ A COPILULUI – ”Ajută-mă să fac singur!”.
Sună pompos, dar în sine este foarte simplu. Copilul poate, singur sau cu un ajutor minim, să rezolve sarcini și acțiuni care satisfac nevoile sale de bază:
Revin la triunghiul copil-familie-dascăli/psiholog = coperare
Părinții care doresc să își crească copiii după metoda Montessori trebuie să se ocupe de amenajarea spațiului încă de la naștere.
Primii trei ani de viață sunt unici în evoluția celui mic și aș putea spune esențiali. Niciodată creierul lui nu va mai avea parte de un asemenea boom în dezvoltare.
În primul an de viață, bebelușul trece de la o stare fiziologică primară, cu mișcări predominant involuntare, incapabil să supraviețuiască de unul singur, la un copil care merge, care înțelege limbajul și poate comunica verbal, care se hrănește și se joacă independent.
La finele celor trei ani, avem deja bazele personalității și abilitățile necesare pentru a purcede în procesele cognitive superioare.
Nu putem aștepta ca el să ajungă într-un anumit stadiu de dezvoltare ca să ne apucăm de treabă, pentru că asta înseamnă că noi am ratat deja etapa respectivă.
Întotdeauna vom fi pregătiți în avans, pentru că fiecare copil e diferit și își urmează propriul ritm de dezvoltare.
Nu am de unde să știu exact momentul în care se va roti sau va apuca o jucărie sau când va merge sau va rosti primele cuvinte. Totul este deja pregătit și oferit un pic înainte pentru a-l stimula.
Camera copilului trebuie să ofere în primul rând siguranță, să fie aerisită, ordonată și frumoasă, să imprime căldura umană.
Amintind de un alt triunghi: simplitate-simplificare-smerenie
Alegeti simplitatea in amenajarea spatiului, amenajarea casei. J
Simplificați!
Simplificând, veți găsi liantul, nu confuzia, haosul, lipsa motivației.
NEVOIA de iubire și contact uman, în primul rând, apoi, nevoia de obiecte.
Mobilierul, obiectele și activitățile pe care le punem în camera copilului vor lua în considerare accesul vizual la tot ce există în camera sa și independența în mișcare:
Activitățile din zona de joacă se vor axa pe:
Jucării din materiale naturale, pentru lucrul cu mânuțele.
Cărți diverse pentru dezvoltarea limbajului, în special a vocabularului. Tot aici pot cânta împreuna cu părinții sau la diverse instrumente.
Zona de artă – activități ce dezvoltă exprimarea creativă prin simțuri.
Implicare copilului în viața de zi cu zi, viața practică se face pe măsură ce crește.
La bucătărie, se pot amenaja o măsuță și un scăunel unde să servească gustarea sau un scaun înalt pus direct la masa adulților. Copilul va servi mesele principale împreuna cu adulții, ori de câte ori se poate, pentru că servirea mesei împreună pune bazele comportamentului social. Pe hol, un mic scăunel și un cuier la nivelul său, la baie un înălțător etc..
De fapt, peste tot în casă se fac mici ajustări ca el să fie bine primit în camerele respective.
Ceea ce recomand, în plus fața de cele expuse, sunt absența televizorului și a ecranelor de orice fel, cel puțin până la vârsta de doi ani.
În abordarea filozofiei Montessori este nevoie de coerență. Și nu numai în organizarea fizică a spațiului, cât mai ales în privința respectării principiului de independență „ajută-mă să fac singur”. Poate părinții nu sunt cei mai grozavi organizatori și planificatori sau nu au timp și resurse pentru a organiza spațiul “ca la carte”, dar atâta timp cât copilul va fi încurajat să facă singur lucrurile, va fi implicat în viața de zi cu zi, va fi susținut cu dragoste și respectat mai ales în privința deciziilor luate pentru el, atunci vor putea fi continuate principiile Montessori și în spațiul de acasă.
Principiile Montessori sunt simple, uneori, chiar vin de la sine, cum s-ar spune. Important e să nu ne grăbim!
Pentru a readapta un spațiu care nu a fost gândit de la început în stil Montessori, să ne centrăm pe nevoile copilului.
Urmărim cu atenție o perioadă unde se află copilul ca și dezvoltare și către ce activități înclină – e atras de creioane, pixuri sau găsește plăcere în a construi, sau poate îi place mult apa la bucatarie și se joacă de-a gătitul etc. Ne informăm despre ce am putea sa pregătim în camera lui și începem sa facem un plan:
– cumpărăm eventual coșuri pentru jucării,
Orice modificare pe care o aducem, o vom face treptat și împreuna cu copilul. Nu schimbăm niciodată radical camera peste noapte. Pentru a păstra ordinea, este nevoie de un spațiu de depozitare a jucăriilor la care copilul nu are acces. Putem oferi 2-3 jucării sau cărți din fiecare categorie pe care le rotim la una, două săptămâni. Totul va fi păstrat simplu, la nivelul lui, astfel încât să le poată folosi cu ușurință dar să le poată pune și la loc.
De ce nu mai pot fi integrați copiii mai mari într-o grădiniță unde se predă strict după metoda Montessori?
Dacă vorbim de integrarea copilului într-o grădiniță, cinci ani și jumătate este târziu – să nu uităm că mintea absorbantă funcționează doar în primii 6 ani de zile. După cinci ani, mintea rațională începe să își facă loc și totul se transformă în materie de învățare. De acum învață cu efort și voință.
Se poate încerca, bineînțeles, însă metodele de lucru vor fi nefamiliare, obiectele și materialele de pe rafturi i se vor părea stranii și complicate și e posibil ca ea/el să aștepte sarcini din partea pedagogului.
În Montessori, adultul merge în ritmul copilului, educația în sine fiind individuală și complexa, bazată pe ore întregi de observare a copilului de către adult.
De aceea, copilului mare, obișnuit deja cu un stil de lucru, îi este greu să se adapteze și se poate simți chiar stingher într-o clasă în care copiii par a coordona activitatea lor zilnică.
În centrele de studiu, nu există bănci, ci numai mese comune de lucru, covorașe de lucru, zone de lectură comune și bineînțeles, podeaua pentru proiectele uriașe ale copiilor.
Educația Montessori funcționează pe cicluri de lucru de 3 ani. Se stabilesc niste obiective pentru fiecare ciclu, iar educatorul, respectiv învățătorul, prin multe ore de observare, ghidează în acești trei ani copilul, astfel încât acesta să dobândească noțiunile, cunoștințele și abilitățile necesare pentru a trece în ciclul următor.
Nu există evaluări zilnice/săptămânale, ci periodic exista discuții individuale între școlar/pedagog și părinte/pedagog, discutții per grup, pentru a seta obiective comune în perioada următoare, astfel încât acesta să aibă oportunitatea de a accesa toate informațiile.
Și încă un lucru, adultul are nevoie să treacă printr-o ”transformare”.
De fapt, aici eșuează, în cele mai multe cazuri, educația Montessori acasă sau se rezumă la primii doi ani. Pentru că avem nevoie de un anumit nivel de acceptare și iubire necondiționată față de propria noastră persoană, altfel, este aproape imposibil să oferim asta unui copil aflat în explorare.
Noi, în cadrul centrului nostru, adoptăm și adaptăm principiile montessoriene, culturii noastre.
Nu facem Montessori ad litteram!
Vă mulțumim,
Psih/educator Montessori Florentina Drăgoi
Mulți dintre adulți, din păcate, ajung la concluzia că nu pot vorbi la un eveniment! Au trac și se blochează! Simt o răceală ce le străbate corpul, limba se împleticește, inima bate cu putere, palmele se umezesc mai mult decât de-obicei …
Nu pot rosti nimic coerent, când sunt înconjurați de 4-5 persoane, cu atât mai mult, dacă sunt necunoscute …
E, da, ca atunci, când ai multe de spus, ideatic, dar cuvintele-ți sunt gâtuite!
Astfel, la vârsta maturității, multe persoane recurg la cursurile de Public Speaking. Aici, e un mare DAR … dar cu speranța ca un curs să facă minuni …
Nu, niciun curs, nici chiar un curs de ”Comunicare și public speaking”, nu va face miracole!
E nevoie de artă, exercițiu, trăire, pasiune, simțire, pe termen lung, pentru a fi un bun comunicator, un bun orator.
E nevoie de anii copilăriei, când nimic nu conține și vorbele se îmbulzeau, deloc metodic, la fel de multe ca gesturi care completează contextul.
Când eram copii, vorbeam cu totul, neținând cu nimic, ci doar de patosul și forța celor transmise.
”- Unde ești, copilărie?”
Dac-ai găsi un mentor, care să-ți simtă vorba, să te ajut so proceseze, transformi, transmiți … dac-ai găsi un copil dornic să-ți stea alături și să te țină de mână, spunându-ți că POȚI !, că nimeni nu râde de tine, că nimeni nu-ți poartă pică, că nimeni nu-ți soarbe greșelile, înroșindu-ți inima …
Dacă toată lumea ar ști ”Povestea mâinilor”!
Povestea și arta de-a vorbi cu mâinile, de-a gesticula, de-a exterioriza emoția, de-a fi expresiv, de-a împărtăși cu cei din jur, cunoscuți sau necunoscuți, starea, de-a fi exemplar. Da, puterea exemplului!
Dacă mâinile sunt libere, fără prejudecată și utopie, mâinile pot transmite, pot completa cuvântul sau, uneori, chiar în loc.
Da, vorba mâinilor! Da, comunicare non-verbală, expresivitate, gestică, mimică, exprimare.
Un exercițiu funny și cu efect: desenați-vă, cu markerul, câte o emoție pe fiecare buric al degetelor. Apoi, interacționați, rostiți, doar cu degetele.
Mâna este expresia a ceea ce nu leagă, ca ființe sociale și sociabile.
De ceva timp, sunt fascinate de limbajul semnelor. Pierd la capitolul auz, sufăr de hipoacuzie. Orice abilitate pierdută, e alta câștigată.
Mâinile care îmbrățișează, mâinile care ating inimile printr-un simplu gest, mâna care hrănește, pe sine și pe ceilalți, mâna care scrie, desenează, pictează, care face semne pe cer, mâinile care ajută la creștere, la odihnă, la învățat, la povestit, la scris, la socotit, la a visa, a crea, a cânta, a dansa …
Din păcate, e și mâna care lovește, care atinge împotriva firilor, mâna care lasă urme-n suflet … negură în jur …
S-avem grijă la încheieturile mâinilor cu urme … urme vizibile sau nu … urme care umbresc armonia, încrederea, speranța, continuitatea benefică …
Pentru exprimarea emoțiilor, indiferent care sunt acestea, mâinile au un factor de decizie. De multe ori, cuvintele nu pot exprima, gâtuie, mâini în schimb, cu propriul alfabet emoțional, ajungând la destinație.
Recomand călătoria mâinilor, deprinderea folosirii acestora, dincolo de cuvânt, dar și printre cuvinte.
Fiți gestică și vorbă, complet-le cu pasiune și exercițiu!
Dacă ați observat, copiii se înțeleg între ei, dincolo de cuvinte. Știți: ne înțelegem din priviri!
Copiii au abilități înnăscute, dar, care, din păcate, se pierd odată cu anii. Devin din ce în ce mai raționali, mai puțini intuitivi și nu mai au capacitatea de a citi din priviri. Și asta, da, din cauza adulților încă în realitate materială mai mult decât mult.
Da, cei mai mulți dintre adulți au pierdut capacitate de-a citi semenii. Au făcut-o atunci când li sa interzis să mai gesticuleze, când li sa interzis să mai ridice sprâncenele, în semn de mirare, când li sa spus că e rușine să vorbească mult cu mâinile. Ce vor zice cei din jur ?!
Da, gura lumii!
Ce va zice lumea dacă ești diferit, ce va zice lumea dacă ești în haită și nu în turmă, ce va zice lumea dacă vizez cu ochii deschiși … Ce va zice lumea dacă pornești pe drumul tău ?!
Lumea uită mâine, ce-a zădărnicit azi!
Un exercițiu minunat pentru părinți și copii: pictați cerul cu mâinile libere și vorbiți în tot acest timp despre picturile voastre. Amprentați cerul. Un exercițiu de imaginație.
Să blamăm pe părinți, să căutăm vinovații, nu-și are rostul! Ar începe un proces distrugător, fizic și emoțional. Ar fi trăirea în trecut, uitatul peste umăr, privirea mai deloc înainte.
Părinții de odinioară atât au putut! E imperios necesar să-i iertați! Astfel, iertându-i, veți putea, la rândul vostru,
să-i educați pe copiii voștri, fără resentimente, fără acoperirea cicatricilor.
Părinții de azi, deși au la îndemână multe instrumente, nu au alte disponibilități, din păcate. Părinții de azi nu au timp!
Fiecare generație a avut plusuri și minusuri, să stăm să le cuantificăm, la ce folos?!
Să luăm atitudine cu dragoste, să ne asumăm, să creștem în bucurie și dragoste, militând pentru simplitate, simplificare, smerenie(renunțarea la orgoliu).
Să ne eliberăm de trecut, dragilor!
Indiferent cum au fost anii copilăriei, mai buni sau mai puțini buni, tu, dragă cititorule, ești singurul factor de decizie în viața ta!
Poți continua să-ți învinovățești părinții sau mediul în care ai crescut, dar nu vei face decât să rămâi victimă în anumite tipare comportamentale. Binele jinduit nu-și va face loc în viața ta în acest context.
Soluția?!
Iubește și iubește-te!
Exersează iubirea și iertarea! Trăiește! Fii exemplu pentru cei din jur!
Dacă vei continua să te frămânți și să rămâi blocat în ideea ”E vina lor!”, vei suferi. Vei suferi fizic, emoțional, va fi o durere care va săpa și va crea ”cratere” fizice și emoționale, care, din păcate, pot fi ireversibile…
Ai puterea să alegi!
Privește în interiorul tău și afirmă-ți bucuria!
Scrie în fiecare zi mesaje simple, purtătoare ale bucuriei.
Scrie pentru tine și pentru cei din jur!
”Verba volant, scripta manent!”
E important să scrii!
Scrisul e terapeutic, salvator, purtător de atitudine și schimbare!
Sănătate, armonie, zâmbete din plin!
Dincolo de perioada de izolare, sunt convinsă c-am învățat mai multe despre a economisi, a nu mai consuma în exces. Astfel, ca părinte, te gândești de 2 ori, înainte de-a achiziționa acele jocuri scumpe, cărora nici nu le vezi – la drept vorbind – utilitatea.
Cu această ocazie, vin în întâmpinarea părinților și a dascălilor: planșe reciclabile de dezvoltare.
Reciclarea e un proces educațional, de durată, o călătorie, în care puteți implica și copiii.
“Nimic nu se pierde, totul se transformă” e un principiu sănătos, educațional, motivațional, inspirațional, dând sens, căutând soluții la simplitate, simplificare, smerenie.
De 3 luni, de când cu distanțarea socială, consumerismul a scăzut din plin!
Dar mulți părinți, bunici, mulți dintre aceștia așteaptă cu nerăbdare “revenirea la normal”.
Oare, adulții vor fugi la fel de mult, iar copiii vor avea parte de recompense, tocmai pentru a scuza lipsa timpului?! Jucării si jocuri scumpe, sofisticate, opțiuni multiple și mormane de jucării, haine și altele?!
Cineva-mi spunea: “Oamenii uită ușor…:
Cred că vor fi și cei care au deprins si au consolidat cei 3 S (simplitate, simplificare, smerenie) în abordarea la nivel familial, profesional, în societate.
Conform principiilor montessoriene, pe care le-am adoptat si adaptat culturii noastre educaționale si tradiționale, iubind partea de dezvoltare ce ține de motricitate fină și stimularea senzorială, dezvoltare cognitivă, emoțională, am început să fac plăci senzoriale reciclabile.
Cea prezentată aici e simplă, foarte simplă, cum trebuie să fie aceste plăci, pentru a avea călătoria și efectul dorite.
Mâna(palma+degetele), cu reprezentarea artistică a degetelor și a falangelor(știința). Mâna, foarte importantă în deprinderile activităților de coordonare mână-ochi(motricitate fină). Inima din palmă, relația mâinii cu inima; cu si din dragoste, lucrez cu mâinile, inima și mintea, la unison.
🖐Mâna îmbrățisează, mângâie, scrie, desenează, gesticulează, coase, spală, gătește, repară mașini, operează, aduce pe lume copiii. Mâna în raport cu inima și mintea.
Să nu-ti fie jenă să întinzi mâna, când ai nevoie de ajutor!
👣Reprezentarea labei piciorului cu șiretul: o activitate de motricitate fină, complexă, care, de prea multe ori, nu este bine deprinsă nici în jurul vârstei de 7 ani.
Vrei să deprinzi încrederea în sine? Leagă șiretul de la vârstă mică! Astfel, nu vei mai aduna frustrări, când în lipsa timpului, pentru a vă încadra, când ești în clasa întâi, mama sau tata se apleacă pentru a-ți lega șiretul.
Subconștientul lucrează și, fără ca nimeni s-o dorească, copilul va deprinde frustrarea și un soi de anxietate.
Cilindrul cu ață și cerculețe: matematică, motricitate fină, ordonarea joculețului; copilul desface fiecare piesă de pe cilindru și reasamblează. În funcție de propria creativitate, o face în felul tău. Deci, 3-4 joculețe de abilitate(dezvoltare cognitivă), cu cilindrul, ață și cele 4 cerculețe.
Deprinde răbdarea, atenția focusată, atentia distributivă, coordinarea mână-ochi, simte(tactil) texturi diferite, care-l ajută pe copil să învețe încrederea în sine și-n mediul înconjurător.
Cutia de/cu șervețele: deprinde că poate scoate, dar și introduce. Un exercițiu de motricitate fină, de rutină, planificare. Scot, introduc servețelul. Un alt joculeț: introduc șervețele cu desene vesele. “Cutia mea veselă”. Oricând pot modifica conținutul, deci, deprind curajul asumării, al responsabilității si ideea de obiect personal. Fac și desfac, dar păstrez ordinea!
Este o planșă din reciclabile, de dezvoltare motrică, vizual-tactilă(stimulare senzorială) și dezvoltare socială, emoțională, cognitivă.
Această planșă poate fi folosită, începând de la 2 ani.
Am ținut cont de cei 3 S:
– simplitate;
– simplificare;
– smerenie.
Dacă sunteți interesați de astfel de planșe, personalizate, cu instrucțiuni de folosire și beneficii, arii curriculare, tipuri de dezvoltare, contactați-ne la adresa de e-mail crstndragoi@gmail.com sau la telefon 0747839033
[cws_cta title=’Planșe senzoriale’ button_text=’Cere detalii’][/cws_cta]
Azi, luni, cu mari emoții, ne-am revăzut cu toții, mici și mari, în online.
A decurs neașteptat de bine! Toți, clar, emoționați, dar dornici de continuitate.
Azi, de-acasă, am realizat și mai mult nevoia și dorința de continuitate. Dragilor, nu e un punct, e o continuitate, e un MUST pentru înainte!
Da, suntem NOI, împreună, în toată această nebunie și încrederea, speranța, viața, educația cu și din dragoste, își spun cuvântul: dincolo de pandemie, e viață!
Dragilor, dragostea pentru oameni, social, sociabilitate, învățare, nu se vor opri niciodată!
Când alegem și altfel maniera de a învăța, atunci contează și mai mult!/
Dragilor, crizele adună oamenii, principial vorbind!
Pe mâine!
Sănătate, armonie, zâmbete din plin!
Unde e loc de dezbinare, dezbină, unde-i valoare, adună!
Activitățile zilei 1, pe care le puteți face și dumneavoastră acasă, cu copiii:
Ingrediente din casă:
1. Activitatea 1: portocale, spaghette, paste tubulare, scobitori, carioci, voie bună;
Facem chip portocalei: îi desenăm ochii, nasul, gura, îi punem păr(paste tubulare, spaghette, scobitori), urechi, gât, etc.
O activitate minunată pentru copiii cu vârsta 1.6 – 3.5 ani
Coordonare mână-ochi(motricitate fină), stimulare senzorială, prevenție(nu ne e frică să înfigem scobitorile și restul ingredientelor).
2. Activitatea 2: borcanul cu fapte bune: un borcan transparent, gol, foi A4, culori, lipici, hârtie colorată, sclipici;
Decupăm forme geometrice, pe care scriem mesaje pentru sflet, adresate celor dragi: să aducem zâmbetul pe buze!
Îmbrăcăm borcanul, îl accesorizăm într-un mod plăcut!
O activitate de motricitate fină, artă, voie bună, dezvoltare social-afectivă: un gând bun pentru aproapele meu.
3. Activitatea 3: fluturii speranței: desenați un fluture, așa cum l-ați văzut voi, așa cum îl simțiți voi; scrieți un mesaj de la inimă pentru inimă; păstrați fluturașul sau trimiteți-l în zare, în depărtare.
În perioada asta, înconjurați de frică, deznădejde, avem nevoie de culori, zâmbete, încredere, speranță!
Orice gând bun, mesaje, sunt binevenite!
Avem nevoie de liniște!
Dragilor, sănătate, armonie, zâmbete!
Cu drag, tuturor!
