Tag Archives: dezvoltare emotionala

Să ai o idee

   Smart Kids  Creștem și ne jucăm împreună

       Să ai o idee, să ai un vis, să crezi într-un parcurs, o călătorie și rezultatele vor fi pline de/cu zâmbete.
Asta facem noi: credem în vise, în abilități, dăm creativității ceea ce i se cuvine, un loc în față. Astfel, alternativele, oportunitățile, ideile vor prinde contur, vor crește și vor înflori, într-un cotidian altfel.

Smart Kids „Creștem și ne jucăm împreună” este un loc unde educația cu și din dragoste face diferența într-un cotidian amorțit.
Abilități de dezvoltat, cuvinte de legat, muzică, dans, sintonie, comunicare eficientă, stimulare senzorială, dezvoltare emoțională, armonie.
La Smart Kids, copiii sunt ei înșiși, deprind, desprind, se împrietenesc, cresc emoțional, cognitiv și fizic, se joacă cu încredere vădită în elemente ce prevestesc schimbarea.
Metodele noastre educaționale au la bază dragostea pentru cunoaștere, creativitatea, încrederea în oameni.
Credem într-o comunicare eficientă, în împletirea emoționalului cu cognitivul, în mișcare, în artă. Muzica, da, e adevărată terapie la nivel emoțional și nu numai.
Smart Kids, înainte de toate, e un nucleu al cunoașterii, unde mici și mari, împreună, stabilim conexiuni, creăm continuitatea, prin exemplu, atitudine, speranță, o exprimare coerentă, atât verbal, cât și nonverbal.

       Adaptăm principiilor noastre, elemente din cultura montessoriană: viață practică(exercițiu în cotidian), stimulare senzorială(simțuri la unison), motricitate fină(îndemânarea mâinilor), motricitate grosieră(mers, sărit, alergat), matematică funny(orice exercițiu poate fi “numărat”), comunicare, artă,  știință.
“Creștem și ne jucăm împreună” – acesta e motto-ul nostru.

Ne dorim să formăm, împreună, mici și mari, o comunitate a zâmbetelor, pornind de la educația cu și din dragoste.

Credem, promovăm și milităm pentru funcționarea triunghiului copil-părinți-dascăli, fără emfază și susținerea idei de a fi atotștiutor.
13383580_1086270098111679_1802431178_o

Bruschette si pictura

E placut sa te delectezi cu aromele si sa pictezi in acelasi timp!

Paine cu seminte, ulei extravergine de masline si condimente(rozmarin, marar, patrunjel).

Ce poate fi mai placut decat sa te joci cu ingredientele, sa le intelegi “rostul”, avantajele si beneficiile lor in dezvoltarea armonioasa a organismului nostru!

Ingrediente si placerea de-a le combina, pornind de la joc. 🙂

“Mens sana in corpore sano!”
Am taiat painea cubulete, am luat atitudinea pictorului, pregatind pensula pentru creații. Intr-o mana pensula, in cealalta, cu precizie, condimentele de presurat. 🙂
Condimententele, fin taiate, arome minunate si culori din natura, ne imbata simturile.
Cum le folosim(in ce context), ce degete folosim pentru a presara pe intreaga suprafata(degetul mare si aratatorul, in general), cum alegem condimentele(intregirea “puzzle-ului”).
Motricitate fină, stimulare senzorială, interacțiune, joacă pe bune și dezvoltare în armonie.
Sanatate si nutritie, simturi la unison, pentru o dezvoltare armonioasa. 🙂

brusc2brusc1bruschettebrusc4brusc3