Da, din pacate, prejudecatile, stereotipurile, lipsa educatiei si civilizatiei, egocentrismul, frica, conceptele instituite gresit, toate acestea sunt reguli nescrise pentru multi adulti si copii. Mereu am zis că prin puterea exemplului și formarea unei comunități veridice, vom reuși s-aducem schimbarea, să vedem dincolo de ”cărarea bătătorită”.

Sistemul de învățământ – prin conduită, materii, sistem de predare – nu face altceva decât să renege descoperirea abilităților la copii, considerând că informația alambicată, plictisitoare și fără fond educă copilul. Calea bătătorită e mai sigură, nu?… Îmbuibarea copilului, nu dezvoltarea acestuia în armonie, din păcate! Sistemul de învățământ necesită o schimbare radicală, unde copilul să se îndrepte fără angoasă, unde cadrul didactic să militeze pentru provocări educaționale, unde părinții să fie mai atenți, creativi, dornici să descopere talente, să contureze principii bazate pe iubirea necondiționată; principii care să pună în valoare împletirea cognitivului cu emoționalul și afectiv-socialul. Un sistem educațional unde relația elev-părinte-cadru didactic să nu aibă la bază achiziția de material didactic utopic, bani pentru fondul școlii și reclamații cu privire la un comportament înscris în tipare(copii cuminți, care-și cunosc lungul nasului, copii care știu să tacă, dat fiind că tăcerea e MEREU de aur..)

Din păcate, așa cum știm bine, dar ascundem ”sub preș”, școala ”pregătește” mase fără personalitate, adulți fără vise, individualiști ce nu vor simți niciodată gustul eșecului ca fiind parte integrantă din parcursul spre succes, adulți care nu vor recunoaște oportunitatea, pentru că nu au avut alternative și n-au fost ghidați s-aleagă, ci să-și înghită, de cele mai multe ori, cuvintele.

Eu, una, nu vreau să fac parte din acest ”nucleu” al paradoxului! Imi educ copilul și-i ajut pe alți copii, la început de drum, să creeze, să gândească, să aleagă, să zâmbească și să vadă soluții pe lângă probleme. În fiecare, mici sau mai puțin mici, continui să-nvăț de la ei să mă joc necondiționat.

De copil, am iubit biografiile și poveștile. Astăzi, tot prin povești și prin joc, dau un alt sens educației. Da, educația prin iubire și zâmbete! 🙂 Pornind de la dictonul ”Mens sana in corpore sano”, militez pentru motricitate globală(grosieră și fină), ceea ce în școli acum, prea puțini pun accent, deși e important cât de corect pășești, cât de greu e ghiozdanul care va afecta mai târziu coloana vertebrală, cât de incomodă e poziția în bancă a copilului de azi, adultul de mâine cu scolioză; fiecare copil se naște cu un talent, are un har, de ce prea puțini vorbesc despre asta? vorbim doar de rezultate academice, dar nu si de abilități, etichetăm și notăm, categorisim si numărăm…inteligența emoțională e doar un moft ce se exersează și practică la maturitate, dar cu oarecare suspiciuni…de ce? pentru că nu a fost un principiu de bază în educația copilului, nu a adultului…dezvoltarea inteligenței emoționale, a celei cognitive și aptitudinile sociale fac diferența într-un sistem de învățământ responsabil.

Ce să mai spunem de comunicare eficientă?! Nu provocăm copiii la subiecte și teme libere, la discuții și echipe.

Suntem pe primul loc în Europa la abandon școlar și analfabetism. Oare, de ce? Ce să mai vorbim de altele…suntem ”premianți” și la numărul de avorturi printre adolescente…

E timpul pentru schimbare!

”Unde-s mulți, puterea crește!” …în direcția corectă, motivându-ne să luăm atitudine pentru copiii noștri.

Puterea exemplului, formarea comunității responsabile emoțional, social și cognitiv, promovarea creativității, pregătirea copiilor pentru viață, fericire, privindu-ne cât mai des în oglindă; mici și mari, împreună, fără prejudecăți și inhibiții ce pot limita, dimpotrivă, dar conturând atitudinea pozitivă. 🙂

Respectul, asumarea, puterea exemplului, zâmbetul, empatia, câteva dintre puterile magice, atât printre cei mici, cât și printre cei mari!

”Unde-s mulți, puterea crește!” repet, în direcția bună 🙂