De ceva timp, mă tot gândesc la ieri, asociind copilăria cu azi…
Vise neexplorate, vise de-ndeplinit, frici de cuprins, frustrări de marcat și depășit, nuanțe de înțeles, ochi de privit, cam aceasta-mi era vrerea pe vremea aceea.
Ce-a rămas?!
Ce-am rămas?!
Totul și nimic!
Visez, dar puțin cam pragmatic, deși n-au nimic în comun: pragmatismul cu visarea :))
A fost odată ca niciodată, un copil vesel, prietenos, cu drag de oameni, dornic să exploreze, dincolo de cuvinte și înfățișare.
Să exploreze vorba, ce uneori frângea cuvintele, mâna care nu putea fi atinsă niciodată, retrăgându-se cu teamă, să simtă cerul coborându-și norii pufoși, într-o mângâiere ușoară și caldă, să topească privirile ce nu zăboveau mai mult de-o secundă, să oprească timpul în loc, să simtă viața, natura vie și atât de senină, dar împreună cu ceilalți dorea toate astea.
Locuia la marginea pădurii, într-o casă de bârne. Curtea-i era nici mare, nici mică, plină cu orătănii de tot felul și flori colorate cât vedeai cu ochii. Prieteni îi erau un câine și-o pisică cu care colinda pădurea când urmărea drumul Soarelui.
Nu mergea la grădiniță, deși avea anii din belșug pentru asta, dar știa că va veni vremea școlii și o aștepta cu mare drag și emoții.
Pentru asta, cobora în orășel și stătea pe-o bancă-n centru, lângă un parc de piatră, privind copiii cum se joacă. Nu a îndrăznit niciodată să intre în distracția lor, dar nici c-a fost invitat. Nu-l simțeau c-ar fi de-al lor…Hainele verzi din lână, papucii din fir gros, cu tălpi din șorice, o imagine ce stârnea controverse, nicidecum atracții. Era diferit prin port, dar tare-și dorea vorba, zâmbetul, prietenia, joaca lor! Jinduia să și-i facă prieteni pe acești copii, de-asta voia să-ncerce școala. Pentru a citi, a scrie și a se împrieteni!
La întoarcere, în drum spre casă, tristețea-i se citea-n priviri, mâinile-i tremurau, picioarele-i se încâlceau, ochii îi ardeau, și-ar fi dorit să nu simtă nimic, dar nu putea, era tot o vibrație și asta se resimțea-n jur.
Sufereau părinții, de fiecare dată când fiul lor revenea din orășel, dar nu-i spuneau nimic, doar îl îmbrățișau și-i transmiteau, cum știau ei, toată dragostea lor. Iubit, îmbrățișat, ascultat, își revenea, îi privea și realiza că are totul!
Într-o zi, o zi senină de vară târzie, tatăl i-a pregătit o surpriză, i-a făcut un parc de joacă în curte, printre flori și orătănii. Deschidea parcul dimineața, îl închidea seara, un parc viu, la purtător, cu jocuri altfel decât aveau copiii în orășel.
I-a confecționat tatăl o valiză din lemn, unde i-a transpus minimalist parcul nou creat, o întreagă magie și un cub cu de toate.
Băiatul a simțit viața strângând-o la piept, prin ceea ce a făcut tatăl său pentru el. I-a adus natura într-o valiză și un cub ce-l fascina până la lacrimi de bucurie. Știa că erau magice, astfel, le-a purtat în orășel, oferindu-le copiilor din parc.
Am omis să spun că parcul copiilor din orășel era fără pic de verdeață, doar pietriș și fiare (tobogane, scrânciobe, etc.)
Băiatul a adus viața, natura, a dat culoare parcului cu Valiza sa și cubul cu simțuri.
Din acea zi, băiatul a fost numit Magicianul. Toți au fost încântați de ceea ce-au simțit, Magicianul purtându-i prin tărâmuri de vis cu magiile sale și felul său deosebit de a fi.
Anii au trecut, băiatul a încheiat școala, iar azi, împărtășește copiilor despre magia literelor, suma cifrelor, puterea sunetelor, azi, e domnul învățător.
Magicul parc mobil e și azi în orășel, e în clasa domnului învățător, gata să fie explorat de toți copiii, reamintind despre puterea dăruirii și dragostea pentru semeni.
Să blamăm pe părinți, să căutăm vinovații, nu-și are rostul! Ar începe un proces distrugător, fizic și emoțional. Ar fi trăirea în trecut, uitatul peste umăr, privirea mai deloc înainte.
Părinții de odinioară atât au putut! E imperios necesar să-i iertați! Astfel, iertându-i, veți putea, la rândul vostru,
să-i educați pe copiii voștri, fără resentimente, fără acoperirea cicatricilor.
Părinții de azi, deși au la îndemână multe instrumente, nu au alte disponibilități, din păcate. Părinții de azi nu au timp!
Fiecare generație a avut plusuri și minusuri, să stăm să le cuantificăm, la ce folos?!
Să luăm atitudine cu dragoste, să ne asumăm, să creștem în bucurie și dragoste, militând pentru simplitate, simplificare, smerenie(renunțarea la orgoliu).
Să ne eliberăm de trecut, dragilor!
Indiferent cum au fost anii copilăriei, mai buni sau mai puțini buni, tu, dragă cititorule, ești singurul factor de decizie în viața ta!
Poți continua să-ți învinovățești părinții sau mediul în care ai crescut, dar nu vei face decât să rămâi victimă în anumite tipare comportamentale. Binele jinduit nu-și va face loc în viața ta în acest context.
Soluția?!
Iubește și iubește-te!
Exersează iubirea și iertarea! Trăiește! Fii exemplu pentru cei din jur!
Dacă vei continua să te frămânți și să rămâi blocat în ideea ”E vina lor!”, vei suferi. Vei suferi fizic, emoțional, va fi o durere care va săpa și va crea ”cratere” fizice și emoționale, care, din păcate, pot fi ireversibile…
Ai puterea să alegi!
Privește în interiorul tău și afirmă-ți bucuria!
Scrie în fiecare zi mesaje simple, purtătoare ale bucuriei.
Scrie pentru tine și pentru cei din jur!
”Verba volant, scripta manent!”
E important să scrii!
Scrisul e terapeutic, salvator, purtător de atitudine și schimbare!
Sănătate, armonie, zâmbete din plin!
Dincolo de perioada de izolare, sunt convinsă c-am învățat mai multe despre a economisi, a nu mai consuma în exces. Astfel, ca părinte, te gândești de 2 ori, înainte de-a achiziționa acele jocuri scumpe, cărora nici nu le vezi – la drept vorbind – utilitatea.
Cu această ocazie, vin în întâmpinarea părinților și a dascălilor: planșe reciclabile de dezvoltare.
Reciclarea e un proces educațional, de durată, o călătorie, în care puteți implica și copiii.
“Nimic nu se pierde, totul se transformă” e un principiu sănătos, educațional, motivațional, inspirațional, dând sens, căutând soluții la simplitate, simplificare, smerenie.
De 3 luni, de când cu distanțarea socială, consumerismul a scăzut din plin!
Dar mulți părinți, bunici, mulți dintre aceștia așteaptă cu nerăbdare “revenirea la normal”.
Oare, adulții vor fugi la fel de mult, iar copiii vor avea parte de recompense, tocmai pentru a scuza lipsa timpului?! Jucării si jocuri scumpe, sofisticate, opțiuni multiple și mormane de jucării, haine și altele?!
Cineva-mi spunea: “Oamenii uită ușor…:
Cred că vor fi și cei care au deprins si au consolidat cei 3 S (simplitate, simplificare, smerenie) în abordarea la nivel familial, profesional, în societate.
Conform principiilor montessoriene, pe care le-am adoptat si adaptat culturii noastre educaționale si tradiționale, iubind partea de dezvoltare ce ține de motricitate fină și stimularea senzorială, dezvoltare cognitivă, emoțională, am început să fac plăci senzoriale reciclabile.
Cea prezentată aici e simplă, foarte simplă, cum trebuie să fie aceste plăci, pentru a avea călătoria și efectul dorite.
Mâna(palma+degetele), cu reprezentarea artistică a degetelor și a falangelor(știința). Mâna, foarte importantă în deprinderile activităților de coordonare mână-ochi(motricitate fină). Inima din palmă, relația mâinii cu inima; cu si din dragoste, lucrez cu mâinile, inima și mintea, la unison.
🖐Mâna îmbrățisează, mângâie, scrie, desenează, gesticulează, coase, spală, gătește, repară mașini, operează, aduce pe lume copiii. Mâna în raport cu inima și mintea.
Să nu-ti fie jenă să întinzi mâna, când ai nevoie de ajutor!
👣Reprezentarea labei piciorului cu șiretul: o activitate de motricitate fină, complexă, care, de prea multe ori, nu este bine deprinsă nici în jurul vârstei de 7 ani.
Vrei să deprinzi încrederea în sine? Leagă șiretul de la vârstă mică! Astfel, nu vei mai aduna frustrări, când în lipsa timpului, pentru a vă încadra, când ești în clasa întâi, mama sau tata se apleacă pentru a-ți lega șiretul.
Subconștientul lucrează și, fără ca nimeni s-o dorească, copilul va deprinde frustrarea și un soi de anxietate.
Cilindrul cu ață și cerculețe: matematică, motricitate fină, ordonarea joculețului; copilul desface fiecare piesă de pe cilindru și reasamblează. În funcție de propria creativitate, o face în felul tău. Deci, 3-4 joculețe de abilitate(dezvoltare cognitivă), cu cilindrul, ață și cele 4 cerculețe.
Deprinde răbdarea, atenția focusată, atentia distributivă, coordinarea mână-ochi, simte(tactil) texturi diferite, care-l ajută pe copil să învețe încrederea în sine și-n mediul înconjurător.
Cutia de/cu șervețele: deprinde că poate scoate, dar și introduce. Un exercițiu de motricitate fină, de rutină, planificare. Scot, introduc servețelul. Un alt joculeț: introduc șervețele cu desene vesele. “Cutia mea veselă”. Oricând pot modifica conținutul, deci, deprind curajul asumării, al responsabilității si ideea de obiect personal. Fac și desfac, dar păstrez ordinea!
Este o planșă din reciclabile, de dezvoltare motrică, vizual-tactilă(stimulare senzorială) și dezvoltare socială, emoțională, cognitivă.
Această planșă poate fi folosită, începând de la 2 ani.
Am ținut cont de cei 3 S:
– simplitate;
– simplificare;
– smerenie.
Dacă sunteți interesați de astfel de planșe, personalizate, cu instrucțiuni de folosire și beneficii, arii curriculare, tipuri de dezvoltare, contactați-ne la adresa de e-mail crstndragoi@gmail.com sau la telefon 0747839033
[cws_cta title=’Planșe senzoriale’ button_text=’Cere detalii’][/cws_cta]
Explorând natura, ce poate fi mai plăcut?!
Explorând…
Cât sunt mici, din păcate, ne e frică, nouă, adulților, să-i lăsăm să exploreze, de teama microbilor, bacteriilor, virușilor și multe alte motive, obiective din punctul de vedere al părinților, pe termen scurt, subiective, în schimb, în contextul explorării, învățării, deprinderii, desprinderii, pe termen lung.
Când sunt mai mari, la fel, din păcate, nelăsându-i la momentul copilăriei să exploreze, la adolescență, caută explorarea altfel, haotică, nedirijată, neavând un fond, o conduită din copilărie, dat fiind c-au fost superprotejați, înconjurați cu temeri(să nu cadă, să nu se lovească, să nu se mudărească, să nu atingă multe, să nu simtă prea multe, să nu sufere…) sau încorsetați prea mult.
Din fericire, din fragedă pruncie, să simți e o cale de acces spre un parcurs simplu. Să deprinzi simțurile, să faci conform simțurilor, e un pas spre conștientizare.
Din păcate, lipsa acestora în copilărie atrage o curiozitate altfel, temeri deja conturate, frustrări, un bagaj acumulat, din păcate, din prea multă atenție, exacerbarea acțiunilor și reacțiilor.
Principiile și regulile se clarifică, stabilesc în timp, de comun acord, ținând cont de factori interni, externi, de temperament, caracter, context.
Ce observ în fiecare zi, în contextul copii-părinți?
Contexte care ne debusolează, influențe în educație, poluare psihică, atotcunoaștere, mândrie, complexitate, o democrație în educație dusă la extreme…
Ce nu observ?
Simplitate, zâmbete, răbdare, dorința de învățare colectivă, extreme periculoase, dorința de comunitate…altruism
Nimeni nu-i perfect – perfecțiunea e un mit, care, din păcate face prea mulți “fani” – nimeni nu s-a născut învățat, drumul cunoașterii e frumos, dar sinuos, plin de provocări, atât la nivel individual, cât și colectiv. Eșecul, la fel ca succesul, e parte integrantă din creștere.
Ce-mi doresc în educație?
Implicare, bun simț, toleranță, răbdare, atitudine pozitivă, echilibru.
Ce nu-mi doresc?
Răutate la orice pas, critica vânată, atitudine negativă, comploturi, idei lipsite de fond, țapi ispășitori!
Puterea exemplului funcționează, e imperios necesar să funcționeze. 🙂
Fii un exemplu!
Sănătate, armonie, zâmbete din plin!
“-Doamnă, vă mai trăiește copilul acela debil?”
“-Da, uitați-o, e cu mine!”
“-Deschide-le ochii, Flori! Ei n-au nicio vină, n-au avut pe nimeni care să-i țină de mână-n suflet, inimă și minte! Fă-o tu, mamă!”
“-Fii schimbarea pe care-o vrei s-o vezi în lume!”
Da, din pacate, prejudecatile, stereotipurile, lipsa educatiei si civilizatiei, egocentrismul, frica, conceptele instituite gresit, toate acestea sunt reguli nescrise pentru multi adulti si copii. Mereu am zis că prin puterea exemplului și formarea unei comunități veridice, vom reuși s-aducem schimbarea, să vedem dincolo de ”cărarea bătătorită”.
Sistemul de învățământ – prin conduită, materii, sistem de predare – nu face altceva decât să renege descoperirea abilităților la copii, considerând că informația alambicată, plictisitoare și fără fond educă copilul. Calea bătătorită e mai sigură, nu?… Îmbuibarea copilului, nu dezvoltarea acestuia în armonie, din păcate! Sistemul de învățământ necesită o schimbare radicală, unde copilul să se îndrepte fără angoasă, unde cadrul didactic să militeze pentru provocări educaționale, unde părinții să fie mai atenți, creativi, dornici să descopere talente, să contureze principii bazate pe iubirea necondiționată; principii care să pună în valoare împletirea cognitivului cu emoționalul și afectiv-socialul. Un sistem educațional unde relația elev-părinte-cadru didactic să nu aibă la bază achiziția de material didactic utopic, bani pentru fondul școlii și reclamații cu privire la un comportament înscris în tipare(copii cuminți, care-și cunosc lungul nasului, copii care știu să tacă, dat fiind că tăcerea e MEREU de aur..)
Din păcate, așa cum știm bine, dar ascundem ”sub preș”, școala ”pregătește” mase fără personalitate, adulți fără vise, individualiști ce nu vor simți niciodată gustul eșecului ca fiind parte integrantă din parcursul spre succes, adulți care nu vor recunoaște oportunitatea, pentru că nu au avut alternative și n-au fost ghidați s-aleagă, ci să-și înghită, de cele mai multe ori, cuvintele.
Eu, una, nu vreau să fac parte din acest ”nucleu” al paradoxului! Imi educ copilul și-i ajut pe alți copii, la început de drum, să creeze, să gândească, să aleagă, să zâmbească și să vadă soluții pe lângă probleme. În fiecare, mici sau mai puțin mici, continui să-nvăț de la ei să mă joc necondiționat.
De copil, am iubit biografiile și poveștile. Astăzi, tot prin povești și prin joc, dau un alt sens educației. Da, educația prin iubire și zâmbete! 🙂 Pornind de la dictonul ”Mens sana in corpore sano”, militez pentru motricitate globală(grosieră și fină), ceea ce în școli acum, prea puțini pun accent, deși e important cât de corect pășești, cât de greu e ghiozdanul care va afecta mai târziu coloana vertebrală, cât de incomodă e poziția în bancă a copilului de azi, adultul de mâine cu scolioză; fiecare copil se naște cu un talent, are un har, de ce prea puțini vorbesc despre asta? vorbim doar de rezultate academice, dar nu si de abilități, etichetăm și notăm, categorisim si numărăm…inteligența emoțională e doar un moft ce se exersează și practică la maturitate, dar cu oarecare suspiciuni…de ce? pentru că nu a fost un principiu de bază în educația copilului, nu a adultului…dezvoltarea inteligenței emoționale, a celei cognitive și aptitudinile sociale fac diferența într-un sistem de învățământ responsabil.
Ce să mai spunem de comunicare eficientă?! Nu provocăm copiii la subiecte și teme libere, la discuții și echipe.
Suntem pe primul loc în Europa la abandon școlar și analfabetism. Oare, de ce? Ce să mai vorbim de altele…suntem ”premianți” și la numărul de avorturi printre adolescente…
E timpul pentru schimbare!
”Unde-s mulți, puterea crește!” …în direcția corectă, motivându-ne să luăm atitudine pentru copiii noștri.
Puterea exemplului, formarea comunității responsabile emoțional, social și cognitiv, promovarea creativității, pregătirea copiilor pentru viață, fericire, privindu-ne cât mai des în oglindă; mici și mari, împreună, fără prejudecăți și inhibiții ce pot limita, dimpotrivă, dar conturând atitudinea pozitivă. 🙂
Respectul, asumarea, puterea exemplului, zâmbetul, empatia, câteva dintre puterile magice, atât printre cei mici, cât și printre cei mari!
”Unde-s mulți, puterea crește!” repet, în direcția bună 🙂
Prin joc, am invatat ca spre finalul toamnei, fiecare isi face provizii pentru anotimpul rece, iarna. Am invatat despre alegerile vietuitoarelor pe timpul iernii; care pleaca in tarile calde, care raman si-si fac provizii.Am vorbit despre animale, pasari, oameni. Am vorbit despre alegerile facute in acesta perioada. Ce, cate provizii? Care e cea mai harnica vietuitoare? Am vorbit despre “iernarea” plantelor, ce se -ntampla cu copacii in anotimpul rece, mai ales cand ingheata.
Camara cu ”bunatati”, hainele pe vreme rece, hrana si buna dispozitie.
Am curatat nuci, le-am macinat, am lucrat in echipa, ajutandu-ne reciproc.
“Unde-s multi, puterea creste!”
La fel, asa cum ne e stilul :), am parcurs, pe firul povestilor, mai multe discipline, teme si subiecte(botanica, biologia, zoologia, anatomia, chiar si etologia 🙂
Etologia se ocupa cu studiul comportamentului, la animale(etologie animala), oameni(etologie umana), pornind de la deprinderi, prin observare. 🙂
Legumele si povestile au multe in comun, pornind de la culori, arome si parfumuri cunoscute si mai putin cunoscute, purtandu-ne inimile departe. Cu ocazia degustarii si redegustarii unor minunate legume cu-n parfum aparte(ceapa verde, cartofii rondele la cuptor), cu masina timpului, am ajuns in trecut, pe alte taramuri si pe-ale noastre, bineinteles.
Am ascultat “Povestea cartofului vorbaret”, “Cantecul cepei nataflete”; am vorbit despre istoria acestora(exemplificari si imagini, povesti, snoave, cantecele), despre cat bine ne fac, cum pot fi combinate.
E minunat, ca pornind de la 2 legume, prin cantec, poveste si dans, sa te plimbi prin tunelul timpului si sa combini istoria, geografia, matematica, comunicarea, miscarea, fizica, chimia distractiva!
Da, joaca iti arata calea, iar copiii stiu sa faca asocieri extraordinare, de la varste fragede.
De-asta o si numim educatie timpurie. emoticon smile
Dupa combinatia ceapa+chips-uri de cartofi(cu arome de cimbru si rozmarin) la cuptor, am servit ceaiul binecuvantat al zilei(de frunze de patlagina)+biscuiti. Un tabiet zilnic, un moment de varf al interactiunii, dezvoltarii aptitudinilor sociale, un moment cu zambete si comunicare(verbala si nonverbala).
